Shared Services

Alegeți-vă domeniul de specialitate!

Având diferite companii, WALTER GROUP este unul dintre cei mai mari jucători internaționali în domeniul transportului și al soluțiilor de spațiu mobile prin containere. Este clar că eficiența organizatorică și costurile interne reale au fost și sunt factori importanți în atingerea acestei poziții de top. Și așa am ajuns și la tema shared services. Adică la dumneavoastră.

Pentru că la fel de clar este că avem nevoie de colegi ambițioși pentru a atinge performanțe relevante în domenii precum controlling, contabil, financiar, marketing, resurse umane, managementul calității, drept comercial etc. Evident că nu avem nevoie de orice colegi. Suntem în căutare de parteneri care împărtășesc aceeași viziune. De oameni cu trăsături speciale de caracter. De persoane ca dumneavoastră:

  • Puteți acționa atât în echipă, cât și pe cont propriu. Ceea ce înseamnă că voința de a-i ajuta pe ceilalți, precum și dorința de a vă uni forțele cu ceilalți sunt aptitudini la fel de importante pentru rezolvarea provocărilor complicate, precum intervențiile pe cont propriu.
  • Gândiți analitic și structurat, ceea ce înseamnă nu numai faptul că recunoașteți din timp problemele, ci le și rezolvați la timp. Prin „gândire analitică” nu ne referim neapărat la rezolvarea de probleme matematice. Ne referim mai degrabă la abilitatea dumneavoastră de a aborda și de a rezolva problemele, aplicând formula corespunzătoare de tipul „dacă-atunci”.
  • Acționați, fiind orientat/ă spre servicii, lucru de care vor profita, pe de o parte, colegii noștri din segmentul operativ și, pe de altă parte, clienții noștri. Pentru că datorită cunoștințelor dumneavoastră de specialitate și orientarea către servicii, aduceți un aport important la îmbunătățirea relațiilor interne și externe cu clienții.
Așadar, în calitate de angajat în departamentele de shared services, sunteți un element important în structura solidă de bază a WALTER GROUP. Datorită pregătirii universitare, a capacității dumneavoastră de a gândi altfel, precum și a implicării în dezvoltarea domeniului dumneavoastră de specialitate, construiți drumul pe care managerii de transport merg la sigur.

Întrebări frecvente şi răspunsuri

Foarte bune! Pentru că la WALTER GROUP aveți toate șansele dacă vă aflați la început de carieră. Dacă aveți studii în domeniul economic, lingvistic sau chiar tehnic, veți fi imediat primit cu brațele deschise la noi. Fără cunoștințe în domeniu, dar pe care le veți deprinde în cadrul unui program intensiv de trainee pe care noi în numim „Train the Winner”.

Alături de un trainer personal, vă veți dezvolta competențele tehnice și sociale, câștigând astfel experiență în vederea sarcinilor viitoare. Dat fiind faptul că și LKW WALTER crește în mod constant și durabil, există mereu noi șanse de carieră.
De regulă, experiența prealabilă sau cunoștințele în domeniu nu sunt necesare pentru a pătrunde în activitatea operațională a companiei noastre, deoarece avem programul nostru propriu de trainee „Train the Winner”, în cadrul căruia formăm angajații noi atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Cu toate acestea, există anumite domenii unde apreciem cu adevărat experiența relevantă și cunoștințele prealabile. De exemplu în domeniul IT, în departamentul juridic sau în vânzări, unde putem oferi profesioniștilor (tineri) șanse atractive în carieră. Sfatul nostru: aruncați o privire asupra locurilor de muncă disponibile.
Meseriile clasice de gestionar în domeniul transporturilor sau secretar / angajat de birou nu se pot învăța în compania noastră.

Pe pagina noastră locuri de muncă disponibile, fiecare dintre anunțurile de angajare conține un link către formularul de aplicație online. Vă rugăm să îl completați și să îl trimiteți alături de documentele necesare aplicației. După aceea veți primi imediat un e-mail, prin care vi se va confirma primirea aplicației. Apoi, în decurs de cel mult 14 zile veți primiți o înștiințare privind rezultatul aplicației dumneavoastră. Dacă rezultatul pozitiv, aceștia sunt pașii următori:

  1. Prima discuție introductivă prin telefon sau pe Skype.
  2. O discuție personală cu o persoană responsabilă pentru recrutarea personalului.
  3. Pentru pozițiile speciale este posibil să aibă loc un al doilea interviu cu șeful de departament.

Veți fi informat pe e-mail sau telefonic cu privire la rezultatul aplicației dumneavoastră. Managerul nostru responsabil cu aplicațiile vă stă cu plăcere la dispoziție pentru orice informații legate de statusul aplicației dumneavoastră.

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă putea asigura cea mai bună experiență ca utilizatori. Prin apăsarea butonului „Acceptați”, vă exprimați acordul cu privire la utilizarea cookie-urilor. Dacă doriți să excludeți anumite cookie-uri, apăsați aici: aici. Pentru mai multe informații cu privire la modul în care prelucrăm datele dumneavoastră, consultaţi Condițiile de utilizare și Informaţiile privind protecţia datelor personale.

Acceptați