WALTER GROUP

WALTER GROUP

WALTER GROUP este unul dintre cele mai de succes concerne private din Austria, având peste 5.000 de angajați.

Mai mult decât un simplu angajator!

Aproximativ 5.000 de angajați din 40 de țări, lider de piață la nivel european, unul dintre cele mai de succes concerne private din Austria etc. Citiți aici cele mai importante informații despre WALTER GROUP. Un angajator care vă oferă mai mult decât un simplu job!

Pentru noi este esențial ca munca să aibă sens!

Potrivit psihologului austriac Viktor Frankl, personalitatea și individualitatea care ies la iveală la locul de muncă, ne pun în evidență caracterul unic și ne dau sens vieții. Aceste lucruri nu depind de o meserie concretă, ci depind mai ales de noi înșine.

Atitudinea individuală și creatoare de sens față de muncă,succes și carieră caracterizează povestea de succes pe care WALTER GROUP o scrie încă din anul 1924. Protagoniștii sunt angajații noștri. Și curând poate chiar și dumneavoastră!
„Contribuția mea în calitate de antreprenor la succesul economic și sustenabil al WALTER GROUP este să aduc cei mai talentați oameni din întreaga Europă în compania noastră ... și să promovez un spirit de echipă în armonie cu natura și mediul înconjurător.”
Franz Krauter

Un lider de încredere pe piață

Bun venit într-o companie activă pe plan internațional. Într-un concern care s-a specializat pe sectoare-cheie clar definite și are succes în calitate de lider pe piață la nivel european. Faceți cunoștință cu o companie de familie a cărei conducere nu se lansează în aventuri iraționale, ci vă oferă dumneavoastră posibilitatea de a explora diferite domenii pentru a câștiga experiență profesională individuală.

Toate acestea, în baza celui mai mare nivel de încredere, a recunoașterii performanțelor peste medie și a siguranței maxime a locului de muncă, pe care o poate oferi numai o companie privată flexibilă și puternică din punct de vedere financiar, cu o rată de capital propriu de 100%.

Orientați spre viitor prin tradiție

Vă va surprinde felul în care WALTER GROUP reușește să îmbine valori așa-zise conservatoare cu o gândire modernă. De exemplu, prestăm servicii de cea mai înaltă calitate, respectând în același timp mediul înconjurător. Pe de o parte, conform tradiției companiei, ne asumăm răspunderea pentru angajații noștri, îi formăm, îi sprijinim, dar îi și provocăm.

Pe de altă parte, oferim profesioniștilor talentați din întreaga Europă posibilitatea de a-și construi o carieră de succes. De aceea, atât în Wiener Neudorf, cât și în Kufstein, promovăm o atmosferă interculturală și amiabilă,pe care o veți percepe nu doar drept fascinantă și variată, dar și ca pe îmbogățire personală.

Calificați cu performanțe excepționale

Pe lângă calitățile noastre personale, vă vor surprinde și cele profesionale. Punem la fel de mare preț pe calificare de top, dezvoltare continuă și utilizarea tehnologiilor digitale de ultimă generație. Același lucru este valabil și pentru implicarea personală și performanță.

Și pentru dumneavoastră trebuie să fie de la sine înțeles că trebuie să dați dovadă de spirit întreprinzător și să prestați o muncă excelentă atât pe cont propriu, cât și în echipă. De asemenea, trebuie să depășiți orice limită, fără compromisuri, pentru a asigura, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, calitatea înaltă a serviciilor care a caracterizat WALTER GROUP dintotdeauna.

1924

LKW WALTER
Internationale Transportorganisation AG

Transporturile dumneavoastră complete cu CAMIONUL dintr-o SINGURĂ sursă

LKW WALTER, compania lider în sectorul transporturilor de marfă cu camionul, organizează transporturile dumneavoastră complete în întreaga Europă, precum și din și spre Rusia, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Pe lângă transporturile rutiere obișnuite efectuate folosind camioane cu prelată, oferim și transporturi combinate pe cale ferată și șosea, precum și transporturi combinate maritime pe distanță scurtă.

1949

WALTER LAGER-BETRIEBE GmbH

Competență în depozitare

WALTER LAGER-BETRIEBE operează în sudul Vienei cele mai moderne suprafețe de depozitare cu rafturi înalte cu 70 000 de locuri pentru paleți pentru cele mai variate sectoare, precum și un depozit destinat mărfurilor nesuprapozabile. Specializări: depozitare de marfă, managementul depozitelor, precum și pretransport și livrări la nivel european.

Bild

1981

CONTAINEX
Container Handelsgesellschaft m.b.H.

Specialistul pentru sisteme de spațiu mobile

CONTAINEX este furnizorul lider la nivel european de containere și sisteme mobile de spațiu (containere birou, containere sanitare, containere de depozitare, containere maritime, precum și module de containere pentru utilizare imediată). Producția respectă cele mai stricte standarde de mediu și de calitate, „CONTAINEX GREEN technology“.

WALTER BUSINESS-PARK

1987

WALTER BUSINESS-PARK GmbH

Sediul în care vă simțiți bine

Cel mai mare parc de afaceri privat administrat de o familie din din "Regiunea Viena" închiriază combinații flexibile de birou și depozit. Numeroase companii de renume din 14 națiuni au ales deja această locație.

Bild

1988

WALTER LEASING GmbH

Truck & Trailer | Văzut - Ales - Cumpărat!

WALTER LEASING oferă companiilor de transport capete tractor și semiremorci noi și rulate de mărci renumite în regim leasing sau vânzare în rate.

WALTER IMMOBILIEN

2004

WALTER IMMOBILIEN GmbH

Achiziția de imobile rezidențiale de valoare

WALTER IMMOBILIEN investește în imobile rezidențiale noi la cheie în puncte centrale în Viena, München și Berlin. Acestea sunt date spre închiriere prin intermediul unor agenți imobiliari de renume.

Întrebări frecvente şi răspunsuri

WALTER GROUP nu se implică în afaceri speculative sau face achiziții de firme riscante. Noi creștem organic împreună cu partenerii noștri și cheltuim banii doar atunci când i-am câștigat deja!
Transporturile au mereu viitor. Aceeași afirmație este valabilă și pentru soluțiile inteligente de containere, logistica de depozitare sau imobiliarele pentru afaceri. Din acest motiv, la LKW WALTER, CONTAINEX și la toate celelalte companii care aparțin WALTER GROUP, vă așteaptă o misiune cu perspectivă de viitor. Datorită specializărilor noastre, a structurii echilibrate de clienți și a paletei largi de activități ale clienților noștri, nu depindem de fluctuațiile economice. Acest lucru asigură succesul nostru și viitorul dumneavoastră profesional.
WALTER GROUP are două reprezentanțe în Austria. Centrala noastră din Wiener Neudorf se află la sud de Viena. Cea de-a doua reprezentanță se află în Kufstein, în landul Tirol. Din aceste două sedii, angajații noștri, care reprezintă 40 de naționalități, au grijă de piețele noastre din Europa, Rusia, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Contact