„Cine este flexibil și se implică poate să atingă orice obiectiv la LKW WALTER.”

Christoph H., Grup Division Manager adjunct și un exemplu excepțional de carieră

Christoph H.

Sfaturile bune de la prieteni sunt deosebit de valoroase. În principal atunci când se bazează pe propria experiență. În acest context, Cristoph a luat decizia corectă atunci când a ascultat de sfatul prietenului lui de la LKW WALTER și a intrat și el în lumea comerțului internațional.

Chiar dinainte de a absolvi Academia Comercială din Wörgl, Christoph a descoperit, pe lângă pasiunea sa pentru fotbal, și talentul său pentru limbi. Ce să facă atunci? Să își construiască o carieră într-o companie străină, ca și „legionar străin“? Sau să își pună talentul lingvistic la dispoziția companiei internaționale de transport din Tirol? „Spre norocul meu, aveam un prieten la clubul de fotbal, care era deja angajat la LKW WALTER. Ascultând poveștile lui și urmărindu-i cariera, nu a trebuit să stau mult pe gânduri.“

Și chiar așa a fost. Cariera lui Christoph a fost una rapidă. Imediat după bacalaureat a intrat în programul de Trainee. Activitatea a început-o ca Transport Manager și câțiva ani mai târziu a urcat la postul de Manager de Divizie: „Cine este flexibil și se implică, cui îi place să se formeze permanent și este repede dispus să își asume răspundere, poate să atingă orice obiectiv la LKW WALTER.“

Comentariu: Între timp, Christoph a mai făcut un pas în carieră. Începând cu octombrie 2020, acesta este Group Division Manager adjunct.

„Trebuie să fim deschiși la sfaturi, dar să ascultăm și vocea interioară.”

Sfatul personal al lui Christoph:

Trebuie neapărat să fim deschiși la sfaturile, opiniile și recomandările celorlalți. Dar recomand tuturor să își asculte și vocea interioară, dacă nu sunt absolut siguri de ceva.

Vă prezentăm:

Bram V. H.
Bram V. H.
Director of Operations cu spirit creativ
LKW WALTER
Barbara M.
Barbara M.
Manager de divizie cu talent la improvizare
LKW WALTER
Aron S.
Aron S.
Director of Operations cu timp scurt de acomodare
LKW WALTER
Eleonora R.
Eleonora R.
De la practicantă la manager de transport
LKW WALTER

Întrebări frecvente şi răspunsuri

Foarte bune! Pentru că la WALTER GROUP aveți toate șansele dacă vă aflați la început de carieră. Dacă aveți studii în domeniul economic, lingvistic sau chiar tehnic, veți fi imediat primit cu brațele deschise la noi. Fără cunoștințe în domeniu, dar pe care le veți deprinde în cadrul unui program intensiv de trainee pe care noi în numim „Train the Winner”.

Alături de un trainer personal, vă veți dezvolta competențele tehnice și sociale, câștigând astfel experiență în vederea sarcinilor viitoare. Dat fiind faptul că și LKW WALTER crește în mod constant și durabil, există mereu noi șanse de carieră.
De regulă, experiența prealabilă sau cunoștințele în domeniu nu sunt necesare pentru a pătrunde în activitatea operațională a companiei noastre, deoarece avem programul nostru propriu de trainee „Train the Winner”, în cadrul căruia formăm angajații noi atât din punct de vedere teoretic, cât și practic. Cu toate acestea, există anumite domenii unde apreciem cu adevărat experiența relevantă și cunoștințele prealabile. De exemplu în domeniul IT, în departamentul juridic sau în vânzări, unde putem oferi profesioniștilor (tineri) șanse atractive în carieră. Sfatul nostru: aruncă o privire asupra locurilor de muncă disponibile.
Meseriile clasice de gestionar în domeniul transporturilor sau secretar / angajat de birou nu se pot învăța în compania noastră.

Pe pagina noastră locuri de muncă disponibile, fiecare dintre anunțurile de angajare conține un link către formularul de aplicație online. Te rugăm să îl completezi și să îl trimiți alături de documentele necesare aplicației. După aceea vei primi imediat un e-mail, prin care ți se va confirma primirea aplicației. Apoi, în decurs de cel mult 14 zile vei primiți o înștiințare privind rezultatul aplicației tale. Dacă rezultatul pozitiv, aceștia sunt pașii următori:

  1. Prima discuție introductivă prin telefon sau pe Skype.
  2. O discuție personală cu o persoană responsabilă pentru recrutarea personalului.
  3. Pentru pozițiile speciale este posibil să aibă loc un al doilea interviu cu șeful de departament.

Vei fi informat pe e-mail sau telefonic cu privire la rezultatul aplicației tale. Managerul nostru responsabil cu aplicațiile îți stă cu plăcere la dispoziție pentru orice informații legate de statusul aplicației tale.

Contact